KYŪDŌ

Tehnica KYŪDŌ

KIHONTAI

Forma Fundamentală”

Kyūdō, în forma sa actuală, nu are nici o aplicație practică. Arcul și săgețile nu mai sunt nici unelte de vânătoare și nici arme de război. Sensul practicii arcului în ziua de azi este obținerea stării de bine atât, fizică cât și emoțională, și dezvoltarea calităților personale ce ne vor înnobila viața. Scopul întregului proces de tragere este acela de a exprima naturalețe în mișcare. Toate mișcările trebuie să fie corecte, disciplinate, să exprime sinceritate și demnitate și nu aroganță sau indiferență.

Așa cum se practică în prezent, Forma Fundamentală este o construcție formată dintr-o succesiune de mișcări (基本の姿勢 kihon no shisei) și poziții (基本の動作 kihon no dōsa), ce se pot practica atât în poziția din picioare, cât și în poziția așezat în genunchi. Statul în picioare, în genunchi (星座 seiza), pe scaun, mersul, așezarea în genunchi, ridicarea din genunchi, întoarcerea din genunchi, întoarcerea din mișcare și de pe loc, sunt mișcări atent învățate și performate, în așa fel încât toate să devină o singură mișcare fluidă, armonică și mai mult, perfect sincronizată în grup. După o practică îndelungată a Kihontai-ului, cu concentrare și atitudine mentală potrivită, practicantul de kyūdō își va cultiva calități ce vor fi reflectate în cele trei percepte: SHIN, GYŌ, SO, din tratatele clasice Chinezești, Shūshin Ron『修身論』- "Tratat Asupra Antrenamentului Moral" și Taiyō-Ron 『体用論』- "Tratatul Despre Folosirea Corpului". SHIN înseamnă "să porți" Adevărul (Forma cu Adevăr), GYŌ înseamnă "să duci" Adevărul (Forma cu acțiune) și SO înseamnă să te miști în armonie cu tot (Forma ca Natură).

SHAHŌ-HASSETSU 射法八節

Procesul de tragere a unei săgeți în kyūdō este divizat în opt etape distincte. Aceste etape de tragere trebuie privite ca o singură mișcare performată fără întrerupere și este des comparată cu o tulpină de bambus cu opt noduri. Ele există independent dar, legate formează o singură structură.

Ashibumi (足踏み) - fixarea picioarelor


Dōzukuri (胴造り) - formarea torsului


Yugamae (弓構え) - citirea arcului


Uchiokoshi (打起し) - ridicarea arcului


Hikiwake (引分け) - separarea arcului


Kai (会) - întinderea completă


Hanare (離れ) - eliberarea


Zanshin (残心・残身) -păstrarea spiritului ( prin formă )


YUMI 弓

Arcul Japonez

(în limba japoneză yumi înseamnă "arc", dar traducerea termenului se refera la "arcul asimetric japonez")

Tradițional, yumi-ul este făcut din bambus și este singurul arc asimetric din lume cu o înălțime impresionantă de 2,4 metri. Ca și katana 刀 (sabia japoneză), yumi-ul a fost perfecționat în cei peste 1500 de ani de existență, fiind supus unui proces continuu de "distilare" de către yumishi, până când acesta a fost transformat din armă în obiect de venerație. Spre deosebire de arcurile moderne, acesta nu are elemente ajutătoare sau de protecție, cum ar fi dispozitivele de ochire sau atenuatoare de recul, fiind creat, chiar și în zilele noastre, prin aceeași tehnică și cu aceleași materiale ca și acum mai bine de 1000 de ani. Datorită frumuseții sale unice, samuraii au renunțat la performanță în detrimentul eleganței formei, și asta a făcut ca yumi-ul să rămână neschimbat până în zilele noastre. Scriitorul Nyozekan Hasegawa îl descrie elocvent în lucrarea Rei no Bi 『礼の美』-Frumusețea Etichetei- „Curbura majorității arcurilor din lume are o formă comună semi-circulară, cu mânerul în mijloc, în timp ce arcul Japonez are mânerul poziționat asimetric, la aproximativ o treime din lungimea sa totală, împărțindu-l în două curburi distincte (反りSori), amândouă formând o forță elastică continuă, distribuită egal în arc, pentru a crea o stare perfectă de echilibru. Curbura de sub, și de deasupra mânerului, este deseori considerată masculină și dinamică în calitate, pe când curbura din partea de sus, aproape de vârf (未弭Urahazu) este considerată delicată și feminină, echilibrată ca și forma unei elegante prințese (姫反りHimezori). Ceea ce am întruchipat în arc este echilibrul între forța masculină și femininul delicat și receptiv.”

Istoric, nu este clar când a apărut (cel mai vechi yumi fiind descoperit în regiunea Nara, datând din secolul 5 A.D), dar prima lui mențiune este în „Cronicile celor trei regate - Cartea lui Wei”, un manuscris chinezesc din secolul al III-lea A.D ce descrie nativii din insula Japoniei ca folosind sulițe, scuturi și arcuri din lemn drept arme: „arcurile din lemn sunt făcute cu brațele de jos mai scurte și brațele de sus mai lungi, iar săgețile din bambus sunt cu vârfuri din fier sau din os”. Această descriere din Cartea lui Wei cât și mențiunile din Kojiki (『古事記』, "Records of Ancient Matters", aprox 700 AD) descriu yumi-ul atât ca pe o unealtă de război, dar și ca una ritualică cu semnificații adânci ideologice, religioase, cât și culturale, acesta jucând un rol important mai târziu în ceremoniile Shinto și ale samurailor.


Yumi în Ceremonii


Folosirea Yumi-ului în eticheta japoneză își trage rădăcinile din China, unde existau încă din secolul al III-lea BC mai multe tratate din canonul confucianist, cum ar fi: „Riturile lui Zhou” și „Liji” („Cartea Ritualurilor”), tratate ce introduc arcul ca parte din ceremoniile de la curtea Imperială a Chinei. Cea din urmă este o colecție formată din diverse ceremoniale, obiceiuri, practici de sacrificiu și ceremonii cu arcul de la curtea imperială a Chinei din perioada 400 BCE, iar conform acesteia, arcul era considerat cea mai prestigioasă armă din toate, iar învățarea mânuirii lui era considerată o calificare obligatorie a unui om bine educat. În China perioadei confucianiste toți băieții între 15 și 18 ani erau obligați să învețe pe lângă caligrafie, matematică, muzică și artă, și ceremonia arcului. Un obicei din perioada respectivă spunea că atunci când se naște un fiu într-o familie, un arc și șase săgeți trebuiau să fie puse la intrarea în casă. Fiecare săgeată în parte reprezenta un simbol: Cerul și Pământul, Nordul și Sudul, Estul și Vestul iar ele semnificau locurile unde mai târziu un copil, ca și bărbat, trebuia să-și găsească sensul traiului în comunitate.

Odată cu începerea relațiilor diplomatice dintre China și Japonia (sec. III AD), în timpul Împăratului Ōjin, influența chineză asupra Japoniei s-a extins în multe domenii, iar în cazul folosirii arcului, în eticheta socială, perceptul chinezesc REI 礼 (curtoazie) se va suprapune peste perceptele originale vechi japoneze ITOKU 威徳 (demnitate și virtute) și va duce la formarea ceremoniei arcului la curtea imperială: SHAREI 謝礼.

Japonia și China au întrerupt relațiile diplomatice în secolul al IX-lea, dar filozofia confucianistă a continuat să aibă o influență profundă și durabilă asupra practicii kjutsu, de fapt mult timp după dispariția arcului ceremonial din China, el a continuat să se dezvolte în Japonia, unde în cele din urmă a înflorit în arta kyūdō.

Amaterasu emerges from the Heavenly Rock Cave (Shunsai Toshimasa, 1887)


Yumi în mitologie


În mitologia japoneza Shintō, (religie apărută din animism în perioada Yayoi) arcul este un obiect de cult, o „armă cerească”. Amaterasu Omikami (zeița soarelui și a universului) îl înfruntă pe fratele ei Susanoo no Mikoto (zeul furtunilor și al mărilor) ținând în mână un arc și o tolbă cu o mie de săgeți iar tot ea va înmâna arcul și săgețile celeste mesagerilor pentru a comunica și pacifica Izumo, și în felul acesta yumi-ya devenind nu doar simbol al războiului, ci și al vestirii pacificării. În timpul unei lupte epice, Împăratului Jimmu, considerat primul împărat „ființă umană” ce provine din zei, încordează arcul și în acel moment cerul se întunecă, se despică, iar o pasăre aurită, foarte strălucitoare coboară din cer și, așezând-se pe vârful săgeții sale, emanand o lumină orbitoare, pune pe fugă dușmanii. Împărăteasa regentă șaman Jingu, în timpul unei invazii, ajunsă pe țărmul străin crestează pe o stâncă cu arcul său lung de 2 metri koku ō 国王 („conducătorul locului”) subliniindu-și pretenția asupra noului teritoriu și tot ea invocă zeii cântând la lăuta japoneză (琴 koto) ce se spune că a provenit din mai multe arcuri legate împreună. După cum se vede, yumi-ul este considerat, din cele mai vechi timpuri, atât o armă temută, dar și un mijloc de comunicare cu zeii, iar cu ajutorul lui, chiar și în zilele noastre sunt alungate spirite, binecuvântate locuri și persoane și invocați zeii prin ritualuri ca Yumitori-shiki 弓取り式, Yagoshi-no-Hikime 矢越しの蟇目, Harai-no-Hikime 祓いの蟇目 sau Tanjō-Hikime 誕生蟇目.

Sunt unii care spun că provenind dintr-un element viu, yumi-ul are "suflet" iar zgomotul (tsurune) scos de coarda de cânepă într-o „tragere adevărată” îți poate înălța spiritul.

Kyūgu 弓具

Echipamentul de kyūdō

Atât echipamentul, cât și îmbrăcămintea trebuie, pe de o parte să îndeplinească aspectele pur tehnice ale tirului cu arcul, pe de altă parte, acestea fac parte dintr-o cultură specifică care servește educației de sine prin respect, atenție și percepție, pentru dezvoltarea personală. Așadar atât echipamentul cât și îmbrăcămintea cer o îngrijire și un respect deosebit.

Yugake 弽

Yumi (arc) - Gake (manușă)

Yumi

Ura-Hazu 未弭 (partea de sus a arcului )

Yumi

Moto-Hazu 本弭 (partea de jos a arcului)

Ya 矢 (săgeți) și Yazutsu 矢筒 (tolbă)

Tsuru 弦(coadă) și Tsurumaki 弦巻 (suport de coardă)

Fuku 服

Îmbrăcămintea

Dincolo de funcționalitate, îmbrăcămintea trebuie aleasă și în funcție de ocazie și poate varia de la ținuta de antrenament (kyūdōgi) până la kimono-ul ceremonial.

Echipament pentru antrenament

Echipament ceremonial

Îmbrăcămintea pentru antrenament:

Kyūdōgi 弓道着- bluza albă specifică / Obi 帯- brâu / Hakama 袴- fustă pantalon neagră / Tabi 足袋- ciorapi cu un deget, albi