KYŪDŌ


DŌ ()

Originea cuvântului „”(道) provine din limba chineză DAO (Tao) și înseamnă „Cale”. În context filozofic și religios, Tao este ordinea naturală a universului, al cărui caracter trebuie înțeles la nivel intuitiv pentru a obține înțelepciune, ca și individ. În artele marțiale japoneze, ca și în alte manifestări artistice autohtone, este considerată o filozofie și o disciplină prin care se poate cultiva atât mintea, cât și corpul. Este mai mult o călătorie personală, ceva ce nu poate fi învățat, ci doar urmărit în plan personal.

În Japonia antică există termenul de Bugei Jūhappan (武芸十八般 "Eighteen Kinds Of Martial Arts") ce înseamnă literar Optsprezece Arte Militare. Termenul este preluat din China, iar în Japonia se referă la cele 18 tehnici pe care un războinic trebuia să le stăpânească, pentru a studia -ul, respectiv: Kyūjutsu- tehnica arcului, Bajutsu- tehnica călăriei, Sōjutsu- tehnica suliței (yari), Kenjutsu- tehnica sabiei, Suieijutsu- înotul cu armura, Iaijutsu- scoaterea sabiei din teacă, Juttejutsu- lupta cu jutte, Shurikenjutsu -aruncatul suriken-ului, Fukumibari -tehnica suflatului unor cuie printr-o țeavă de bambus, Naginatajutsu- sulița cu lama de sabie, Hōjutsu- lupta cu explozive, Hojōjutsu- imobilizarea inamicului, Jūjutsu- lupta cu mâinile goale, Bōjutsu- lupta cu bâta, Kusarigamajutsu- lupta cu o secure scurtă legată de un lanț, Mojirijutsu- furca de metal pentru agățarea oponenților, Ninjutsu- lupte neconvenționale de spionaj și Tantōjutsu- lupta cu cuțite.

'Samurai Gongorô Kagemasa' , Woodblock print by Utagawa Yoshitora (1836–1882)

Tomoe Gozen Killing Uchida Saburo Ieyoshi at the Battle of Awazu no Hara

Există și acum o dispută între specialiști, despre care din multitudinea de tehnici de luptă compun cele 18 arte marțiale tradiționale însă, indiferent de perioada istorică, primele patru, respectiv, mânuirea arcului, lupta călare, mânuirea suliței și a sabiei, au fost considerate fundamentale sub termenul de Kyūbasoken (弓馬槍剣) (k-archery, ba-horse, so-spear, ken-sword). Până la sfârșitul perioadei Edo, samuraii învățau să stăpânească cele 18 arte marțiale, cât și alte -uri cum ar fi Sadō(茶道)- calea ceaiului sau Kadō(華道)- calea florilor, iar prin acestea învățau Disciplina și DŌ-ul Vieții atât ca samurai, cât și ca individ.

Cu timpul, acest tip de aprofundare a -ului de către samurai, printr-o înțelegere comprehensivă a practicii atâtor arte marțiale, devine din ce în ce mai dificilă și în timp, se diminuează până în perioada Restaurației Meiji, perioadă ce va pune capăt feudalismului. Pentru samurai va fi din ce în ce mai dificil să stăpânească un număr atât de mare de arte marțiale iar cu timpul, până în prezent, devine comună practica de a stăpâni una singură în căutarea -ului. Totuși, în prezent, fără o viziune de ansamblu, cu mai multe perspective date de mai multe tehnici, și doar prin studiul uneia singure, devine extrem de greu să înțelegi și să stăpânești „Calea”, devenind aproape imposibil fără a avea, ca și îndrumător, un profesor cu o înțelegere profundă a .

În zilele noastre, Calea este un drum al conștiinței ce evoluează pe parcursul unei vieți, o căutare constantă în noi, în relația noastră cu tot ce ne înconjoară, în final, un efort susținut de studiu al naturii umane. Ca și , Kyū-dō este complex prin simplitatea lui, ceremonialele și tehnicile nu sunt multe dar pe măsură ce sunt învățate și descompuse, granulația complexității acestora crește. El este des poreclit "zen în picioare" deoarece reușește ca, prin natura sa introspectivă și prin exercițiul constant al heijō shin (平常心), să țină mintea în prezent și să obțină, "mintea de zi cu zi".